Termeni şi condiţii

1. Condiţii generale

Termenii şi condiţiile următoare se aplică tuturor comenzilor plasate de client (denumit în continuare „dumneavoastră”) către societatea Made In Transylvania SRL, denumită în continuare „Startoshop”, „nouă ” sau „noi”, pe site-ul startoshop.com), pe versiunea pentru mobil a site-ului,  prin aplicaţia pentru mobil sau din prin telefon (toate fiind denumite „startoshop.com”).

Prin utilizarea startoshop.com şi/sau prin plasarea unei comenzi, vă obligaţi să respectaţi termenii şi condiţiile specificate mai jos („Termenii”). Înainte de plasarea unei comenzi, vă rugăm să vă asiguraţi că aţi citit şi înţeles Termenii.

Doar persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani, care nu se află sub tutelă, nu activează ca persoane juridice și care au rezidență sau o altă adresă în România (excluzând companii de redirecționare a adresei) pot plasa o comandă.

Includerea oricăror produse sau servicii pe startoshop.com la un moment dat nu implică sau garantează faptul că aceste produse sau servicii vor fi disponibile în orice moment. Ne rezervăm dreptul de a înceta în orice moment comercializarea unui produs.

Ne rezervăm dreptul de a modifica din când în când aceşti Termeni fără a vă notifica în prealabil. Comenzii dumneavoastră i se vor aplica Termenii specificaţi pe startoshop.com la momentul plasării comenzii.

STARTOSHOP dorește să ofere cea mai bună experiență online. În acest scop, trebuie să ne asigurăm că serviciile noastre funcționează ireproșabil. Înțelegeți și consimțiți (i) să nu postați, să nu redistribuiți, să nu încărcați și nici să promovați orice comunicări sau conținut care ar putea aduce prejudicii sau care ar putea avea o influență negativă asupra companiei, produselor sau serviciilor noastre; (ii) să nu acționați de așa manieră ori să utilizați vreun dispozitiv care ar restricționa, împiedica, incomoda sau nu ar permite oricărui alt utilizator să utilizeze ori să beneficieze de site-ul startoshop.com sau care ar afecta siguranța site-ului sau (iii) să nu folosiți niciun dispozitiv sau tentativă de a utiliza vreun motor, software, instrument, agent, script sau alt dispozitiv sau mecanism (care include dar nu se limitează la păianjeni, boți, roboți de indexare, avataruri sau agenți inteligenți) pentru a naviga sau a căuta pe site ori pentru a copia conținut de pe site. Ne rezervăm dreptul de a bloca imediat accesul la site și de a închide contul oricărui utilizator care încalcă această prevedere sau orice altă prevedere specificată în acești termeni și condiții.

 

2. Preţurile şi taxele de livrare

Preţurile afişate pe startoshop.com includ taxa pe valoarea adăugată prevăzută de lege, dar nu includ o taxă de livrare.

Comanda se prelucreaza in termen de maxim 3 zile lucratoare de la inregistrarea ei.

Valoarea minima a unei comenzi este de 100 lei.

Livrarea se face prin firma de curierat Urgent Curier, oriunde in tara, in termen de 24 de ore de la trimiterea coletului, taxa de transport fiind de 25 lei pe trimitere, indiferent de numarul de articole din comanda respectiva.

Urgent Curier livreaza in peste 5500 de localitati, insa in cazul in care adresa de livrare nu se afla in aria de acoperire a firmei de curierat, se va adauga o taxa pentru kilometri suplimentari.

 

3. Plasarea comenzii/încheierea contractului

Imediat după plasarea comenzii, dacă ne-aţi furnizat adresa dumneavoastră de e-mail, veţi primi un e-mail de confirmare. În cazul în care, dintr-un anumit motiv, nu vă putem procesa comanda, vă vom anunţa în cel mai scurt timp. În cazul în care am primit deja plata pentru comanda dumneavoastră, vom încerca să vă rambursăm suma respectivă utilizând aceeaşi metodă ca cea folosită pentru efectuarea plăţii. În cazul în care, dintr-un anumit motiv, sunt necesare alte aranjamente, vă vom comunica acest lucru şi vă vom solicita să contactaţi Serviciul pentru clienţi STARTOSHOP care va efectua rambursarea sumei.

 

4. Livrare

STARTOSHOP depune toate eforturile necesare cu privire la acceptarea şi procesarea comenzilor şi va încerca să livreze comanda dumneavoastră la o adresă de domiciliu sau la altă adresă din România, conform opţiunii de livrare selectate de dumneavoastră.

STARTOSHOP va încerca să depună diligenţe pentru expedierea comenzilor în cel mai scurt timp cu putinţă şi în ordinea în care acestea au fost plasate. Dorinţa noastră este să livrăm comanda în termen de 2 până la 4 zile lucrătoare de la confirmarea sa. Deşi intenţia noastră este să efectuăm livrarea în intervalul comunicat, va aducem la cunoştinţă că livrarea ar putea dura mai mult din cauza unor evenimente independente de voinţa noastră, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data confirmarii comenzii. În cazul în care termenul de livrare depăşeşte 30 de zile, puteţi anula comanda.

Înainte de plasarea comenzii, veţi fi informat/ă cu privire la termenul de livrare estimat. Imediat după plasarea comenzii, dacă ne-aţi furnizat adresa dumneavoastră de e-mail, veţi primi un e-mail de confirmare care conţine termenul de livrare estimat.

În cazul în care comanda dumneavoastră nu ajunge până la data programată, vă rugăm să contactaţi Serviciul pentru clienţi STARTOSHOP prin apel telefonic la 0744223377 (apel gratuit) sau prin e-mail la office@startonight.ro

 

5.  Anularea comenzii

Puteţi anula sau returna comanda de la data plasării comenzii până în ziua 30 de la primirea articolelor comandate. Dacă aţi plătit pentru aceste articole, vi se va rambursa o sumă care va include taxele de livrare standard ale STARTOSHOP. In cazul în care a fost generată o astfel de taxă. În cazul în care alegeţi să păstraţi anumite articole şi să anulaţi doar parţial comanda, taxa de livrare nu va fi rambursată. Veţi găsi integral pe startoshop.com Politica de returnare.

Dacă doriţi să anulaţi sau să returnaţi comanda, vă rugăm să ne transmiteţi o notificare scrisă fie prin poştă, utilizând de preferinţă formularul de retur pretipărit din colet, fie expediind o scrisoare Serviciului pentru clienţi STARTOSHOP, Made In Transylvania SRL, Str. Stejarilor nr. 1, Com. Cristian, Jud. Brasov, 507055; prin e-mail office@startonight.ro apoi returnaţi-ne articolul/articolele conform prevederilor din secţiunea 6 (Returnări) de mai jos în termenul de 28 de zile specificat în secţiunea 5.1 de mai sus. Noi vom încerca să efectuăm rambursarea utilizând aceeaşi metodă folosită pentru efectuarea plăţii (sau, în cazul în care articolele nu au fost achitate încă, vom reflecta returul articolelor în soldul contului dumneavoastră) în cel mai scurt timp cu putinţă, cel mai târziu în termen de 14 zile de la primirea notificării dumneavoastră de anulare, cu condiţia ca noi să fi primit articolele sau dovada că le-aţi returnat. Poate fi utilizată o altă metodă de plată pentru rambursare cu condiţia ca dumneavoastră să fiţi de acord cu această modificare; acest lucru nu va genera cheltuieli suplimentare.

Dacă articolul pe care l-aţi primit prezintă defecte, vă rugăm să notificaţi imediat societatea STARTOSHOP şi să returnaţi articolul conform secţiunii 6 (Returnări) de mai jos. Pentru orice produse considerate defecte, STARTOSHOP va efectua o rambursare integrală. Prevederile specificate aici nu limitează niciun drept aplicabil prevăzut de lege.

 

6. Returnări

STARTOSHOP garantează o rambursare integrală conform secţiunii 5 (Anularea comenzii) cu condiţia ca toate articolele să fie returnate în aceeaşi stare în care erau la primire. Acest lucru înseamnă că articolele nu trebuie să fi fost deteriorate, murdărite, spălate, modificate sau purtate (cu excepţia probării lor) şi că orice etichete ale articolului sau coletului trebuie să fie intacte.

Duceţi articolele pe care le returnaţi, la un centru de preluare expedieri Urgent Cargus, din România. Dacă preferaţi, puteţi returna articolul/ articolele şi prin preluare de la domiciliu.

 

7. Metode de plată

Card de credit sau de debit 

Puteţi introduce detaliile plăţii la momentul plasării comenzii utilizând un card valabil de credit sau de debit (VISA sau Mastercard). Suma aferentă va fi imediat blocată pe cardul dumneavoastră, dar nu va fi debitată până la expedierea bunurilor. STARTOSHOP îşi rezervă dreptul de a verifica valabilitatea cardului de credit sau de debit, solvabilitatea în raport cu valoarea comenzii şi dacă datele privind adresa cumpărătorului sunt corecte. În funcţie de rezultatul acestor verificări, putem refuza anumite comenzi.

Numerar la livrare

Puteţi alege să plătiţi în numerar la livrare atunci când primiţi bunurile, fără alte cheltuieli suplimentare.

Veţi primi factura obligatorie conform legii în e-mailul referitor la Confirmarea expedierii.

 

8. Răspunderea noastră

Nimic din aceşti Termeni nu va exclude sau limita răspunderea STARTOSHOP cu privire la orice aspect pentru care ar fi ilegal să ne limităm sau să ne excludem răspunderea.

STARTOSHOP acceptă răspunderea pentru deces sau leziune corporală provocate de neglijenţa noastră sau de cea a angajaţilor sau reprezentanţilor noştri.  Nu intenţionăm să excludem răspunderea pentru declaraţiile false făcute de noi sau de angajaţii sau reprezentanţii noştri. În eventualitatea încălcării acestor Termeni, vom fi răspunzători doar pentru pierderile care sunt o consecinţă previzibilă în mod rezonabil a acestei încălcări.

STARTOSHOP nu este răspunzătoare pentru pierderile indirecte care sunt un efect secundar al pierderii sau pagubei principale, de exemplu pierderea profiturilor sau pierderea oportunităţii, sau pentru imposibilitatea de a livra bunurile sau de a ne îndeplini oricare dintre obligaţiile care ne revin conform acestor Termeni în cazul în care această imposibilitate este cauzată de un eveniment asupra căruia nu deţinem niciun control, care include dar nu se limitează la: incendiu, inundaţie, furtună, răscoală, dezordine civilă, război, accident nuclear şi activitate teroristă.

Răspunderea noastră maximă faţă de dumneavoastră pentru orice pierdere sau pagubă care se produce în legătură cu comanda dumneavoastră pe startoshop.com va fi limitată la preţul total al comenzii dumneavoastră.

Dacă aveți o problemă cu un produs pe care l-ați achiziționat de la STARTOSHOP online și nu ați putut rezolva reclamația cu STARTOSHOP, atunci puteți depune reclamația pe platforma UE de soluționare online a litigiilor („platforma SOL”).

Platforma SOL le oferă consumatorilor și comercianților din UE posibilitatea de a încerca să obțină o soluționare alternativă a reclamațiilor legate de cumpărăturile efectuate online. Acest punct unic de contact este conceput ca un site web interactiv și ușor de utilizat, disponibil în toate limbile oficiale ale UE și gratuit. Prin utilizarea platformei SOL, consumatorul și comerciantul pot găsi o entitate de soluționare a litigiilor și apoi pot parcurge procedura de găsire a unei soluții pentru reclamația consumatorului. Platforma SOL este disponibilă aici: http://ec.europa.eu/odr.

 

9. Culori

Depunem toate eforturile posibile pentru a afişa corect caracteristicile produselor noastre, inclusiv compoziţia şi culorile. Culoarea pe care o vedeţi va depinde de sistemul dumneavoastră informatic, iar noi nu putem garanta faptul că PC-ul dumneavoastră va afişa corect aceste culori.

 

10. Garanţie

În cazul în care bunurile pe care le-aţi achiziţionat prezintă defecte, STARTOSHOP respectă toate reglementările prevăzute de lege privind garanţia. În cazul în care aveţi o reclamaţie cu privire la defecte evidente privind materialul sau la cele legate de fabricaţie a bunurilor pe care le-am furnizat, inclusiv cu privire la pagube suferite în timpul transportului, vă rugăm să ne comunicaţi acest lucru prin returnarea imediată a bunurilor.

 

11. Cesiune

STARTOSHOP îşi rezervă dreptul de a cesiona sau de a transfera către terţi angajamentul pentru orice cerere/cereri de plată născute în legătură cu livrarea bunurilor.    

 

12. Rezilierea unor termeni

În cazul în care o parte a acestor Termeni este interzisă sau considerată fără efect de orice instanţă sau organism de reglementare, ceilalţi Termeni vor continua să se aplice.

 

13. Drepturi de proprietate

Toate drepturile de proprietate intelectuală, cum ar fi mărcile şi drepturile de autor de pe startoshop.com, revin companiei Made In Transylvania SRL. Orice utilizare a site-ului startoshop.com sau a conţinutului său, inclusiv copierea sau stocarea integrală sau parţială a conţinutului, în alt scop decât pentru uzul dumneavoastră personal şi necomercial, este interzisă fără permisiunea STARTOSHOP.

 

14. Informaţii despre companie

Made In Transylvania SRL

Sediul social: Str. Stejarilor nr. 1 si 1 A, Com. Cristian, Jud. Brasov, cod postal 507055, Romania

Cod unic de înregistrare: 34283491

Cod de TVA: RO34283491

E-mail: office@startonight.ro
Telefon: +40 744 223 377

Sus